FURIA

Fug pe o strada ingusta, plina de gunoaie. Sute de sobolani si oamenii ai nimanui in jurul meu! Cerul de foc parca ma urmareste. Simt o caldura insuportabila in spate. Fug, cad si ma ridic. Ceva imi pune piedica... acel ceva pe care eu nu pot sa il zaresc. Il caut din priviri cu disperare! Ma impinge apoi cu forta si batjocura ca pe un fulg, iar eu cad din nou!
Cum cad incep sa se stranga in jurul meu toate scarboseniile si urateniile pamantului: sobolani, gandaci, oameni cu fete deformate, care intr-un sunet asurzitor se indreapta spre mine! Inima mea inca mai rezista! Singurul gand care imi staruie in minte este: doamne cum pot sa
indur toate astea??oare am murit si am aterizat in iad??

Ma ridic intr-o fractiune de secunda, nu las nimic sa ma atinga...daca raman un pic mai mult la pamant stiu ca nu e bine, frica imi da o putere inimaginabila! In fractiunea aia de secunda imi trec zeci de mii de ganduri prin minte!
Iar fug, fug de furtuna care simt ca ma magaie cu ghearele ei infricosatoare pe spate, atat cat sa ii simt doar umbra atingerii, e exact la limita. Stiu ca daca ma atinge sunt pierduta!
Iar ma impinge prin forta ei ...iar cad...deja nu mai pot...simt ca nu mai pot sa ma  ridic, si ma gandesc: chiar daca ma voi ridica nu o sa mai am puterea sa fug. Nu stiu, oare sa raman pe loc sau sa ma ridic si sa incerc din nou sa fug?
Ma ridic, inca mai am puterea sa fug! Ma gandesc...oare cat am sa fug? Oare daca am sa tot fug asa furtuna asta o sa inceteze in cele din urma sa isi verse furia asupra mea?!
Ma opresc...stau cu spatele totusi ....simt frica...parca am milioane de furnici ce imi umbla grabite pe tot spatele!
Ma intorc...deschid ochii...a trecut!