vineri, 10 decembrie 2010
What if we were all friends...
Imi imaginez cum ar fi fost lumea asta daca am fi fost toti prieteni. Si nu ma refer la genul de prieteni "la catarama"...ma refer la noi toti oamenii binevoitori si solidari, fara frustrari, fara ura, fara gelozie, fara lacomie, fara tot ce este rau.
Ati spune ca asa ceva este imposibil...ati spune gresit, pentru ca noi toti impreuna am putea sa facem lucrul asta posibil.
Daca ati stii ca asta ar fi singurul mod in care am putea salva lumea? Ati fi in stare sa faceti lucrul asta... care este atat de firesc...defapt?
Daca odata in viata asta am putea sa nu ne mai gandim la bani si la bunastarea personala...am reusi. Pentru ca totul este posibil!
E destul de banala fraza "dragostea invinge" dar pe cat de banala, pe atat de adevarata.
Pentru ca daca chiar exista un dumnezeu ... el asta a vrut sa creeze...si nu ceea ce vedem noi in zilele noastre. Nu ceea ce am stricat in cunostinta de cauza...
Lacomia si interesul pentru propria persoana ne-au adus in situatia de astazi...sa mancam otrava lor, sa purtam hainele lor, sa ne distram asa cum vor ei, sa inspiram aerul infect, sa ne limitam gandirea pentru ca asa vor ei. Vor sa fim prosti si inchisi in micile noastre grupuri...atat de inofensive pentru ei.
De ce credeti ca EI nu vor sa fim uniti? Pai pentru simplul fapt ca daca noi toti oamenii am fi uniti...le-am strica planurile de a ajunge sa ne conduca in felul asta ipocrit si barbar.
De ce credeti ca vor sa ne uram intre noi? Sa ne batem, sa ne omoram, sa ne injosim? Pentru ca sunt perfect constienti ca impreuna noi toti am putea sa ii detronam si sa traim toti in libertate, egalitate ... da si fraternitate...dar si bunastare.
Este suficient de mult loc, sunt suficient de multe resurse, pentru ca toti oamenii astia care traim pe Pamant sa fim 'fericiti'...doar ca unii vor totul!
Si cand acestia din urma vor reusi sa ne ia totul...noi "multimea"vom ramane cu nimic. Vom ramane limitati de propria impotenta de a face ceva...doar pentru ca lasam teama zilei de maine sa ne conduca. Doar pentru ca suntem prea lasi sa facem cu adevarat ceva pentru noi care suntem, si pentru toti cei ce vor urma sa fie.
Pentru ca ne-au insuflat teama, pentru ca ne-am lasat aburiti si am crezut in promisiunile unor oameni carora nu le pasa de Pamant, de omenire in general...le pasa doar de ei si cei apropiati lor.
Ceilalti pot sa moara...oricum se vor naste altii in locul lor...si asa mai departe.
Le-am dat si le oferim in continuare puterea pe tava. Puterea asta care le-a nimicit creierele, care le-a luat ultima urma de omenie.
Ne-ar fi nimicit pe toti astia "multi si prosti"de mult...dar inca mai au nevoie de noi...si cel mai important le este TEAMA de noi daca ne-am uni.
Ne dau moarte cu lingurita nu doar noua cei ce traim acum pe acest pamant, ci tuturor celor ce se vor naste intr-o lume in care va fi din ce in ce mai greu de supravietuit. Pana cand ne vom stinge toti si vor ramane doar "distrugatorii", manipulatorii...
Daca intr-o zi ar incepe sa ne intreseze de soarta celor de langa noi...fie ei si niste necunoscuti?
Daca intr-o zi vom tine toti piept nedreptatilor care li se intampla celor mai putin "fericiti"? Ar insemna un efort minim din partea tuturor pentru ai ajuta pe cei in nevoie.
Daca intr-o zi am putea sa ajutam pe oricine ... fara sa avem vreun interes? Daca intr-o zi ne-am gandi la binele tuturor...si nu doar cel personal?
Deja vad o lume schimbata...in bine. Deja am vedea bucurie la orice pas. Viata noastra pe acest pamant ar fi mai demna de trait. Pentru ca vom merge pe calea noastra fara sa ne fie teama de ce este in jur. Fara sa ne fie teama...de semenii nostrii.
Daca am stii ca in toate colturile lumii toti oamenii au ce pune pe masa, au un acoperis sub care sa isi odihneasca oasele muncite? Bucuria ar fi enorma!
Daca am stii ca maine ne vom trezi toti cu zambetul pe buze pentru ca vom merge cu placere sa muncim si sa ii intalnim pe oamenii de peste tot...care ne sunt prieteni.
E greu...stiu...pentru ca am trait atat de mult in nesimtirea asta, incat acum va trebui sa luptam pentru fericirea celor ce vor fi. Lupta e a noastra...insa victoria este a urmasilor nostrii.
Nu trebuie sa uitam ca suntem OAMENI. Cele mai puternice fiinte de pe globul pamantesc!
Noi avem puterea. Dar nu individual...ci uniti!
Ii este mult mai greu unui leu sa isi invinga prada intr-o turma mare si unita de bivoli! Ar putea foarte bine acest leu sa tinteasca spre animalele mai neajutorate din turma...dar nu si daca intalneste opozitia intregii turme venite in ajutorarea celor oropsiti de soarta.
Avem armele noastre naturale...dar am fost invatati sa nu le mai folosim.
Nici cel mai inversunat si mai voluminos animal nu ar indrazni spre exemplu sa atace o familie numeroasa de albine. Pentru ca ar fi cu siguranta depasit numeric.
Nici cel mai tiran si mai puternic om nu ar putea sa ne nimiceasca...pentru ca va fi subminat de noi ce uniti. Pentru ca suntem mult mai multi NOI...decat EI!
Si cand ne vom ridica impotriva LOR, sa avem inimile curate, sa nu lasam nici o urma de ura sa ne intunece sufletele si mintile! Atunci vom INVINGE!
Atunci le vom lega noi lor mainile, pentru a ramane neputinciosi in a mai face rau noua, si tuturor celor ce convietuiesc pasnic pe acest pamant.
FURIA
Fug pe o strada ingusta, plina de gunoaie. Sute de sobolani si oamenii ai nimanui in jurul meu! Cerul de foc parca ma urmareste. Simt o caldura insuportabila in spate. Fug, cad si ma ridic. Ceva imi pune piedica... acel ceva pe care eu nu pot sa il zaresc. Il caut din priviri cu disperare! Ma impinge apoi cu forta si batjocura ca pe un fulg, iar eu cad din nou!
Cum cad incep sa se stranga in jurul meu toate scarboseniile si urateniile pamantului: sobolani, gandaci, oameni cu fete deformate, care intr-un sunet asurzitor se indreapta spre mine! Inima mea inca mai rezista! Singurul gand care imi staruie in minte este: doamne cum pot sa
indur toate astea??oare am murit si am aterizat in iad??
Ma ridic intr-o fractiune de secunda, nu las nimic sa ma atinga...daca raman un pic mai mult la pamant stiu ca nu e bine, frica imi da o putere inimaginabila! In fractiunea aia de secunda imi trec zeci de mii de ganduri prin minte!
Iar fug, fug de furtuna care simt ca ma magaie cu ghearele ei infricosatoare pe spate, atat cat sa ii simt doar umbra atingerii, e exact la limita. Stiu ca daca ma atinge sunt pierduta!
Iar ma impinge prin forta ei ...iar cad...deja nu mai pot...simt ca nu mai pot sa ma ridic, si ma gandesc: chiar daca ma voi ridica nu o sa mai am puterea sa fug. Nu stiu, oare sa raman pe loc sau sa ma ridic si sa incerc din nou sa fug?
Ma ridic, inca mai am puterea sa fug! Ma gandesc...oare cat am sa fug? Oare daca am sa tot fug asa furtuna asta o sa inceteze in cele din urma sa isi verse furia asupra mea?!
Ma opresc...stau cu spatele totusi ....simt frica...parca am milioane de furnici ce imi umbla grabite pe tot spatele!
Ma intorc...deschid ochii...a trecut!
Totul ALB!
In primul si in primul rand trebuie sa ii multumim Andreei pentru ale sale skilluri fotografice desavarsite, apoi trebuie sa ii multumim lui Nae pentru ca a avut grija sa ne fereasca de vreo avalansa ceva, pe urma dnlui Lucian care a avut grija sa ne strice 6 ore de liniste in natura vorbind tot drumul...si nu in ultimul rand sa ii multumesc scumpei cateluse Tara care ne-a condus pana la cabana Piatra Arsa, si ne-a aratat pe unde e zapada mai mica, pen unde tre' sa mergem ca sa evitam pericolele. Te pupa mama Tarutza :*:*:*...am mers 6 ore prin zapada pana peste genunchi insa jur ca a fost de vis! Sa mergi pe asa vreme frumoasa si cu asa priveliste la orizont e o placere foarte mare.:)
Uitare
Spre sfarsitul vietii, moartea tineretii
Cand sufletul se stinge-n negura-nserarii
Atunci cand dimineata in veci n-a mai veni
Iti spun ca te iubesc c-o aura-a tristetii.
Imaginea incerta a unui suflet trist
In veci te va urma, in veci va dainui
Si tot ce-a fost candva o dulce amintire
O dureroasa urma apoi va deveni
Iar cand vei incerca sa stergi clipele rele
Si bucuria-n suflet din nou sa readuci
Vei stii defapt ca nimeni, nimeni pe-aceasta lume
Nu va putea-nvia tot ce a fost atunci.
Un licar de speranta din nou va rasari
Pentru ca mai tarziu sa fie spulberat
Si iti vei da silinta sa uiti c-am existat
Insa o viata-ntreaga trai-vei in pacat.
Iar incercarea ta de-a ma uita e-n van
Tu nu-ti dai seama oare ca ce-ai pierdut sunt ani
Sunt ani grei de credinta, tristeti si bucurii
Si-oricat ai incerca nu poti sa-i dai uitarii.
Cand sufletul se stinge-n negura-nserarii
Atunci cand dimineata in veci n-a mai veni
Iti spun ca te iubesc c-o aura-a tristetii.
Imaginea incerta a unui suflet trist
In veci te va urma, in veci va dainui
Si tot ce-a fost candva o dulce amintire
O dureroasa urma apoi va deveni
Iar cand vei incerca sa stergi clipele rele
Si bucuria-n suflet din nou sa readuci
Vei stii defapt ca nimeni, nimeni pe-aceasta lume
Nu va putea-nvia tot ce a fost atunci.
Un licar de speranta din nou va rasari
Pentru ca mai tarziu sa fie spulberat
Si iti vei da silinta sa uiti c-am existat
Insa o viata-ntreaga trai-vei in pacat.
Iar incercarea ta de-a ma uita e-n van
Tu nu-ti dai seama oare ca ce-ai pierdut sunt ani
Sunt ani grei de credinta, tristeti si bucurii
Si-oricat ai incerca nu poti sa-i dai uitarii.
Un pas inainte!
De multe ori se intampla sa pierzi ceva la care tineai ca la ochii din cap, ceva care ai fi vrut sa fie al tau toooata viata...ceva care credeai ca e cel mai bun. Ti-a parut rau dupa ce s-a terminat...simteai ca nimic nu il poate inlocui macar...cu atat mai putin te gandeai ca o sa gasesti ceva mai bun...
...de multe ori ne dam seama insa ca aproape orice poate fii inlocuit, si nu doar inlocuit...intotdeauna vei gasi ceva mai bun,trebuie sa ai rabdare, sa stii sa cauti si sa stii ce vrei!
Eu nu am regrete vis a vis de lucrurile bune care s-au intamplat in viata mea...dar care s-au terminat, am mai spus asta...nimic nu e pentru totdeauna...absolut!
Orice pierzi, dragoste, un job...orice, (mai putin oamenii)...poate fii inlocuit, trebuie doar sa ai puterea sa mergi mai departe!
Asa ca atunci cand pierzi ceva, atunci cand simti ca cineva ti-a dat un sut in fundul tau mareee :)..sau mic :D...nu dispera, cu siguranta o sa gasesti ceva mai bun! Imbrancitura asta este defapt ...un pas inainte.
(ps.pt ali)
necunoscut...
Cand vraja noptii te cuprinde
Si te-nconjoara aduceri-aminte,
Cand tot auzi soapte plapande
El vine viata sa-ti incante.
E ca un val ce te inlantuie
E ca un strigat ce se apropie
E ca un vis ce te urmareste
Un vis ce viata ti-o umbreste.
Si cand alene se apropie
Si totu-n jur parca se naruie
Tresari ca dintr-un somn adanc
Te trezesti iara pe pamant
Iar gandul tau se umple iara
De dragostea cea mai amara
Te tot atrage ca o fiara
Si fericirea ti-o omoara.
Te tot intrebi in gand, incet
Ce poate fi, de unde vine ?
Dar totu’n preajma ta-i incert
Ss piere tot orice lumina
Si cand gandesti ca ai aflat
Tu stii defapt : te-ai inselat,
Caci nimeni nu poate razbi
Si nimeni in veci nu va stii.
Si te-nconjoara aduceri-aminte,
Cand tot auzi soapte plapande
El vine viata sa-ti incante.
E ca un val ce te inlantuie
E ca un strigat ce se apropie
E ca un vis ce te urmareste
Un vis ce viata ti-o umbreste.
Si cand alene se apropie
Si totu-n jur parca se naruie
Tresari ca dintr-un somn adanc
Te trezesti iara pe pamant
Iar gandul tau se umple iara
De dragostea cea mai amara
Te tot atrage ca o fiara
Si fericirea ti-o omoara.
Te tot intrebi in gand, incet
Ce poate fi, de unde vine ?
Dar totu’n preajma ta-i incert
Ss piere tot orice lumina
Si cand gandesti ca ai aflat
Tu stii defapt : te-ai inselat,
Caci nimeni nu poate razbi
Si nimeni in veci nu va stii.
Timpul...
"De abia astept sa se termine ziua asta!"..."mama! numai vine odata weekendu!!!".."pfffooaa e de abia doua ceasu??"...textele astea le aud in fiecare zi....parca toata lumea se grabeste sa imbatraneasca, toata lumea se grabeste sa ajunga undeva...in timp.
Tot timpul asteptam cu nerabdare sa vina o anumita zi din saptamana pentru a face ceva, pentru a trai un pic mai intens, abia atunci...restu' e rutina.
Lumea e mult mai lenesa...toti vor sa doarma, sa stea degeaba....sa piarda timpul pur si simplu...chiar si mie imi place sa fac asta...cateodata sa pierd timpul aiurea devine un hobby, o placere:).
Asteptam mereu zilele in care stim ca se va intampla ceva mai special...pe restul doar le traim...pasim prin ele si intr-un final nici nu ne mai aducem aminte de acele timpuri...timpul asta pe care il avem...despre care nu stim daca e scurt sau lung...il irosim constient... nici jumatate din timpul trait nu facem ceva eficient...constructiv..traim ca sa mancam..sa bem, sa muncim, sa iubim...sa murim.
PASIUNE
Fiecare dintre noi are o pasiune, un hobby ... un "ceva" care ii place mult sa il faca.
Mie de exemplu imi place sa cant...sa urlu sa zbier pana ma aud toti vecinii si incep sa imi bata in tzeava...
"Pasiune"...inclinaţie vie, însoţită de plăcere pentru obiectul studiat sau pentru profesiunea exercitată... asta daca incepi sa cauti in DEX...pentru mine pasiune este lucrul acela care te ajuta sa te destinzi, sa te simti bine...
Asa, ziceam ca unii sunt pasionati de muzica, de desen, de natura, de animale...bla bla...fiecare cu ale lui...oricum ideea e ca atunci cand faci un lucru cu pasiune si acest lucru este si apreciat de cei din jur satisfactia ta este si mai mare, entuziasmul tau pentru acest ceva este si mai profund...
Fotografia...este pasiunea Alinutei mele, si pentru ca fotografiile ei sunt foarte frumoase si intotdeauna expresive m-am gandit eu ca nu trebuie sa stea ascunse...ea este prietena mea cu inclinatii spre arta :)))...asadar o sa imi infrumusetez blogul cu cateva fotografii facute de ea:)
Noaptea
Sub bolta instelata
eu o zaresc venind
si sub lumina lunii
parc-o aud venind.
E rece si distanta
Apoi, calda si buna
E neagra si albastra
Stralucitoarea noapte…
In freamatul de frunze
In cantec de izvoare,
Maiestuoasa noapte
In vis parca mi-apare.
E o tacere adanca
De cantece-alungata,
E ca un somn plapand
De viata desteptat.
Si cand spre rasarit
Alene se intinde
Si totu-i dezmortit
Si soarele-o cuprinde.
Ea pleaca, fiindca timpul
Isi tot urmeaza cursul
Promite ca se-ntoarce
Si parca vad apusul…
Munte....acolo
Mai exact pe munte. La munte merg multi ...dar "pe munte" e total diferit de "la munte". Acolo in locul ala in care la dracu chiar te simti liber!
Acolo unde's parauri, paduri, capre...gaze...si tu ...acolo esti exact la fel ca ele...liber.
Acolo unde toata lumea care trece pe langa tine iti zice buna ziua...(daca imi zice cineva buna ziua aici in Bucuresti mi se pare aiurea...mi se pare ca ma confunda..sau mai stiu eu ce...) Pe munte e altceva, acolo parca toti se cunosc si sunt prieteni.
La caraiman...un loc in inima muntelui, un loc unde vezi si faci multe lucruri pentru prima oara.
Acolo am vazut pentru prima oara cum se ridica ceata aceea groasa din Valea Jepilor...ceata de care vroiam sa fug deoarece imi era frica ca o sa ma invaluie si nu o sa mai gasesc drumul spre cabana :)). Acolo langa cele doua cruci, norii sunt la picioarele tale. Acolo am trait cea mai mare teama cand am vrut sa plecam spre Piatra Arsa la 4 dimineata pe un intuneric de il taiai cu cutitul ... stiind ca un urs umbla prin preajma.
Acolo sunt Narcis si Cristina cei doi cabanieri vesnic atasati de acel loc.
Acolo unde drumurile par greu de strabatut, dar odata ce le strabati simti satisfactia calatoriei...
Acolo...un loc unde merg de fiecare data cu cea mai mare placere pentru ca stiu ca voi descoperi lucruri noi mereu, stiu ca mereu ma voi simiti libera ca un nor...
Acolo unde uiti de tot ce e rau,unde gandurile negre se sterg de tot din mintea ta, unde poti sa te bucuri...sa traiesti clipa.
Acolo..locul in care iti pui in ordine gandurile pe ritmul cantecelor din chitara chinuita de degetele lui Nae..sau ale lui Soric. Nopti intregi cu cantece despre paduri, ursi si rape...cabana care vajaie sub bataia vantului...cand simt ca ma pierd...acolo este singurul loc in care voi putea sa ma regasesc...
Bucuresti....daca ma pui sa merg prin Bucuresti pe jos...pfffoooaa obosesc din prima suta de metri strabatuta.
Acolo e altceva..imi vine sa zburd :)) parca nu mai am splina, parca as devora toate drumurile alea, sa nu fie loc necalcat de talpa piciorului meu.
parca nu ma mai satur sa aud vantul cum bate, cantecul de greier...linistea. Si cand tre sa plec...ooff ...cand tre sa plec...parca aud padurea cum se tanguie...se sparg toate..linistea, racoarea, mirosul..tot..si ajung iar in Bucurestiul asta de cacat unde toti parca sunt niste roboti...unde toti se gandesc cum sa faca bani, cum sa ii cheltuiasca...prostii..timp pierdut.
Din viata
Viata incepe de dimineata, cand auzi ceasul care suna si iti vine sa il arunci pe geam. Cand te trezesti cu parul zbarlit in cap si cu ochii incercanati. Te ridici si te uiti in oglinda...vrei sa vezi daca ai mai imbatranit, vrei sa te vezi pe tine. De ce se uita unii oameni dimineata la prima ora in oglinda? ...cum sar din pat - pac! se uita in oglinda! Probabil le e dor de propria fata :)).
Si acu asa buimac alergi prin toata casa, sa te speli sa te imbraci k sa poti sa iesi in lume. Si pe urma esti in mijlocul de transport. Mirosuri, fel de fel de susoteli, stirile de aseara, telenovela de pe acasa TV...si cate si mai cate. Apoi cobori acolo unde oamenii au invatat sa mearga precum oile...in turma ,incet si cu atentie...numai ca din cand in cand se mai calca pe picioare si incep sa se ia in coarne! Exact ca ovinele. Caci pana la urma omul e cate putin din toate animalele...
Ajungi la munca...
Unii muncesc pentru ca trebuie sa faca un ban si doar atat...altii muncesc pentru ca fac un ban si pentru ca iubesc ceea ce fac (putini cunoscuti aflati in aceasta cateogrie). Orele trec mai greu sau mai repede pentru fiecare...insa trec...si uite asa vine seara, uite asa mai trece o zi atat de pretioasa ... pleci spre casa. Din nou esti in aglomeratia asta de oameni. Care mai de care se grabeste sa ajunga acasa la iubit, la sot, la copii...unii insa se grabesc doar sa ajunga acasa...acasa la ei, acasa la nimeni...
Plictisitoare...asa isi fac singuri oamenii viata...se inscriu cu totii in rutina. Fac acelasi lucru la munca, acelasi lucru atunci cand merg pe strada, acasa, in weekend...iti creezi un program tampit in subconstient, program din care iesi cu greu. Iubesti spontaneitatea ce-i drept, insa te temi de lucrurile noi, lucrurile un pic mai iesite din tiparele normalitatii.
Mie imi e cel mai frica de rutina...de lucrurile exacte, de plictiseala, de singuratate...
Cand in sfarsit reusesti sa scapi de ritmul asta liniar pe care il duci, cand in sfarsit reusesti sa ajungi sa experimentezi alte lucruri, alti oameni, alte situatii...situatii incitante, neprevazute, unele frumoase, altele mai putin placute...simti ca traiesti, simti ca ai prins aripi, ai vrea sa nu te mai opresti. Iti este teama ca vei fi atras din nou in ritmul plictisitor, de oamenii care traiesc in jurul tau.
Este exact momentul aparte din viata ta cand iti vine sa razi tot timpul, iti vine sa te bagi in seama cu lumea de pe strada, sa dansezi, sa canti, sa iti exprimi toate sentimentele exact asa cum iti dicteaza inima!
..dar NU!
Toate aceste iesiri pe care iti doresti atat de mult sa le scoti la suprafata sunt imposibil de realizat in societate. Caci oamenii care inca traiesc in rutina, cei care nu au iesit din starea asta de robotizare totala, adica marea majoritate ...iti vor taia aripile! Vor incerca cu tot dinadinsul sa te readuca in lumea aceea pe care o urasti atat de mult, care iti provoaca greata, genul acela de viata pe care il traiesc toti si care este atat de plictisitor!
Te tii tare...atat cat poti, trebuie sa te transformi dintr-un moment intr-altul, sa devii cine nu vrei sa fii...doar de dragul celor din jurul tau...doar pentru a nu fii considerat nebun, tampit, dereglat mintal!
Viata nu ar trebui traita dupa reguli tampite. Creeaza-ti tu reguli proprii, atat cat sa nu ii deranjezi pe cei din jurul tau. Traieste asa cum vrei, atat cat poti, nu iti creea piedici, nu iti pune reguli drastice...pur si simplu traieste...
Si acu asa buimac alergi prin toata casa, sa te speli sa te imbraci k sa poti sa iesi in lume. Si pe urma esti in mijlocul de transport. Mirosuri, fel de fel de susoteli, stirile de aseara, telenovela de pe acasa TV...si cate si mai cate. Apoi cobori acolo unde oamenii au invatat sa mearga precum oile...in turma ,incet si cu atentie...numai ca din cand in cand se mai calca pe picioare si incep sa se ia in coarne! Exact ca ovinele. Caci pana la urma omul e cate putin din toate animalele...
Ajungi la munca...
Unii muncesc pentru ca trebuie sa faca un ban si doar atat...altii muncesc pentru ca fac un ban si pentru ca iubesc ceea ce fac (putini cunoscuti aflati in aceasta cateogrie). Orele trec mai greu sau mai repede pentru fiecare...insa trec...si uite asa vine seara, uite asa mai trece o zi atat de pretioasa ... pleci spre casa. Din nou esti in aglomeratia asta de oameni. Care mai de care se grabeste sa ajunga acasa la iubit, la sot, la copii...unii insa se grabesc doar sa ajunga acasa...acasa la ei, acasa la nimeni...
Plictisitoare...asa isi fac singuri oamenii viata...se inscriu cu totii in rutina. Fac acelasi lucru la munca, acelasi lucru atunci cand merg pe strada, acasa, in weekend...iti creezi un program tampit in subconstient, program din care iesi cu greu. Iubesti spontaneitatea ce-i drept, insa te temi de lucrurile noi, lucrurile un pic mai iesite din tiparele normalitatii.
Mie imi e cel mai frica de rutina...de lucrurile exacte, de plictiseala, de singuratate...
Cand in sfarsit reusesti sa scapi de ritmul asta liniar pe care il duci, cand in sfarsit reusesti sa ajungi sa experimentezi alte lucruri, alti oameni, alte situatii...situatii incitante, neprevazute, unele frumoase, altele mai putin placute...simti ca traiesti, simti ca ai prins aripi, ai vrea sa nu te mai opresti. Iti este teama ca vei fi atras din nou in ritmul plictisitor, de oamenii care traiesc in jurul tau.
Este exact momentul aparte din viata ta cand iti vine sa razi tot timpul, iti vine sa te bagi in seama cu lumea de pe strada, sa dansezi, sa canti, sa iti exprimi toate sentimentele exact asa cum iti dicteaza inima!
..dar NU!
Toate aceste iesiri pe care iti doresti atat de mult sa le scoti la suprafata sunt imposibil de realizat in societate. Caci oamenii care inca traiesc in rutina, cei care nu au iesit din starea asta de robotizare totala, adica marea majoritate ...iti vor taia aripile! Vor incerca cu tot dinadinsul sa te readuca in lumea aceea pe care o urasti atat de mult, care iti provoaca greata, genul acela de viata pe care il traiesc toti si care este atat de plictisitor!
Te tii tare...atat cat poti, trebuie sa te transformi dintr-un moment intr-altul, sa devii cine nu vrei sa fii...doar de dragul celor din jurul tau...doar pentru a nu fii considerat nebun, tampit, dereglat mintal!
Viata nu ar trebui traita dupa reguli tampite. Creeaza-ti tu reguli proprii, atat cat sa nu ii deranjezi pe cei din jurul tau. Traieste asa cum vrei, atat cat poti, nu iti creea piedici, nu iti pune reguli drastice...pur si simplu traieste...
Fetele mele :*:*
Are mama trei fete, trei motzate, trei fitzoase, trei A-uri ...ele's fetele mele no matter what! Ele sunt mereu langa mine, daca nu fizic atunci psihic. Cand am chef sa aberez, sa plang, sa rad, sa le povestesc tot felul de prostii ele's acolo sa ma asculte... Suntem prietene de cand ma stiu... nu imi amintesc viata mea decat cu ele. Hey!sa nu va ganditi ca e vreuna din voi mai speciala decat alta!!! Nu nu! Toate sunteti diferite...si asta e bine pentru ca va iubesc pe toaate trei la fel de mult... dar imi arat dragostea meaaa maaaare altfel :D.
Alina...maslina...basina....mda...ea e fata aia finutza...care isi calculeaza fiecare miscare, care gandeste intotdeauna inainte sa vorbeasca ( spre deosebire de mine :D). Fata aia cuminte care ne tine intotdeauna masura...nu ne lasa nici cum sa intrecem limita!
Anca...Anca e...aaa..hahahaha...anca e colega mea din generala, cu care ma luam la bataie in spatele blocului, pentru ca eu scriam pe garaj 'Anca Proasta' :)).
Mda..si ea nu e numai Anca, ea e prietena lui Thomas, fratele meu de culoare, ea e bubulina gospodina, fata de casa...Anca..care nu ma lasa sa spal vasele cand ma duc la ea pentru ca stie ca nu am habar sa spal o farfurie :P
Andreea...ultima dintre fete...insa nu cea din urma! Andreea...fiinta aia plina de energie, gata oricand sa isi lase planurile ei pentru a ii ajuta pe ceilalti. Andreea e mereu in priza, dap..ea e fata aia imprevizibila cu care stai linistita la o tigare si te trezesti ca izbucneste: "Gata!!! In juma de ora sa fii pregatita! Mergem la munte!" :)) Ea are tot timpul chef sa iasa, sa vorbeasca, sa iti povesteasca ce face cu lux de amanunte :)) dap ea e Andreea.
Cu ele m-am distrat cel mai mult si mai frumos in viata asta :) Cu ele m-am certat, am tipat una la alta...insa pana la urma am scos-o la capat...fara resentimente, fara urma de ura...prietenia ce ne leaga e mult prea frumoasa si stransa D: ....Va puuup vacutzele mele dragute ;;)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)